Back to homepage

SUB ACELAȘI CER

Cristina și Cristi formează un cuplu fericit, tânăr, capabil și dornic să dezvolte noțiunea iubirii într-o formă și mai completă cu fiecare pas. Au o poveste frumoasă, merită vizionată!

Chiar dacă jumatate din timpul lor este petrecut separat deoarece Cristi este navigator, povestea lor se desfășoară sub același cer și rezistă, strălucește, oferă exemple demne de urmat.

Nunta lor a fost organizată cu atenție, Cristina a pus la punct toate aspectele până în cele mai mici detalii, ei au fost minunați, radiau, trăiau momentul magic la intensitate maximă. Ne gândim că este evenimentul la care a participat cel mai mare număr de tineri, dacă vorbim despre 2015. Cum floarea vârstei a predominat, imaginați-vă că recepția a fost o ocazie de distracție pentru toată lumea, și în ring, și în afara lui.

Nici picăturile de ploaie nu au lipsit, dar nu prea am lăsat să se vadă, din motiv că personajele principale nu se bucurau de capriciile vremii, și pe bună dreptate, era incomodă orice trecere de la un moment la celălalt: băltoci, umbrele, zarvă, grabă. Putem găsi și o parte frumoasă a ploii, simbolizează prosperitate în viața tinerilor căsătoriți, după cum susțineau cei mai înțelepți din jur.

Ședința de după nuntă a avut loc “cu noaptea-n cap”, pe malul mării, și a început înainte ca soarele să dea deșteptare naturii. Am fost într-un loc amenajat după idei simple, pe o plajă care părea virgină la prima privire, unde-am poposit preț de 2-3 ore. Așa de mult ne bucură ochii imaginile rămase! Totul se termină cu bine atunci când e pus pe seama iubirii.

Începeţi plănuirea evenimentului astăzi

Sunaţi astăzi.

Liviu +40 722 433 672

Alina +40 724 051 925

error: