NOI DOI ȘI RESTUL LUMII

 

Georgiana ne-a vizitat la birou cu câteva luni înainte de nunta pentru a vedea dacă noi suntem fotografii evenimentului lor. După ce a văzut cum arată albumul de nuntă și după o discuție despre detaliile nunții perfecte, toate bune! S-a lăsat cu o colaborare frumoasă.

Suntem încântați că am participat la evenimentul lor ca și fotografi. A fost o nuntă frumoasă, cu miri relaxați, gata să se bucure de ziua lor specială.

Toate momentele au fost conform pregătirilor, cu emoții și peripeții, care au colorat frumos atmosfera. Astfel, la cununia civilă am fost surprinși de doamna primar din Cumpăna cu poezii despre dragoste și familie. La cununia religioasă ne-am bucurat și totodată ne-am amuzat. Tot în ziua nunții, am avut timp și pentru o scurtă sesiune foto în Constanța și uite așa le-am cuprins pe toate cu succes.

Petrecerea a avut loc într-o locație frumoasă, En Provance, unde am avut timp să profităm de razele de la apus. Atmosfera ne-a inspirat pentru câteva cadre preferate, o seară de succes. Așadar, au rămas cu amintiri prețioase, pentru o viață.

Începeți plănuirea evenimentului astăzi

Folosește formularul sau sună-ne. Liviu +40 722 433 672 sau Alina +40 724 051 925

Alege Eveniment și Dată


Am scris în lumini și culori zeci de povești de vis, fiecare cu traseul și destinul ei și ne-am îmbogățit de fiecare dată experiența emoțională și pe cea profesională în același timp.

Evenimentul tău reprezintă un prilej de bucurie pentru toți cei din jur iar noi avem dorința de a amplifica pe cât de bine putem sentimentul și de a îl împacheta pentru ca tu să îl păstrezi tot restul vieții.

Ne vedem exact acolo unde ne dorești și îndrăznim să promitem siguranța unui serviciu complet cu o calitate pe măsura importanței evenimentului.